De cele mai multe ori, filmele LGBT au tenta de a deveni tragice, dramatice, conflictuale...
nu si Call me by your name (Spune-mi cum vrei in limba romana).
Si l-as considera cel mai zen film din categoria LGBT.
Aseara l-am vizionat, am zis sa vad ceva frumos inainte de a adormi. Un film lung de doua ore, cu scene lungi, netaiate, toate par atat de natural, incat nici nu-ti dai seama ca acolo sunt de fapt actori care joaca un rol. Call me by your name este sub regia lui Luca Guadagnino si face parte din categoria filmelor indie, cu un buget foarte mic.
Elio (Timothee Chalamet), un tanar de 17 ani locuieste impreuna cu familia lui, are o relatie foarte apropiata cu tatal sau in special, lucru care il aflam pe parcurs, pentru ca tanarului i se da o libertate iesita din comun, si in general sunt oameni deschisi. Elio este un tanar caruia ii place linistea, citeste multe, si mai tot timpul compune sau rescrie piese de muzica clasica pe care le canta ulterior la pian.
Este o vara foarte calda in nordul Italiei, in 1983, si familia Perlman il gazduiesc pe studentul american Oliver (jucat de Armie Hammer) este a studia alaturi de tatal lui Elio despre descoperiri arheologice, la care chiar si Elio participa.
Intalnirea dintre cei doi nu este intamplatoare, cel putin asa tind sa cred eu.
Primul care fac pas este Oliver, printr-un gest care "normal" este inteles doar de cei care stiu, o atingere hotarata este un mesaj clar de interes.
Incerti de sentimentele fiecaruia, Elio face cateva gesturi necugetate pentru a crea o stare de gelozie, ei bine, gesturi necugetate, urat din partea mea, hai sa reformulez, pentru a-i face ciuda lui Oliver, Elio devine foarte apropiat de Marzia, prietena lui. La randul sau, Oliver, un american super sexy ce e, devine si el tinta femeilor.
Filmul este foarte bland, incet, cu o coloana sonora foarte frumoasa (creata de Sufjan Stevens), dar totusi, pe langa durata sa, m-a captivat extrem de mult.
De la plimbari cu bicicleta intr-un mic oras italian, campiile pline de cantecul pasarilor, balacelile sub luna, acest film a denotat o atmosfera calma, acceptanta, iubitoare chiar, si chiar imi spuneam: rar asa film.
De-a lungul celor 6 saptamani in care Oliver ramane cu in vila familiei Perlman, cei doi isi croiesc o relatie speciala, subliniata de tatal lui Elio: "Ce a-ti avut voi doi a fost o prietenie speciala." Acestia devin, nu doar usor de identificat ca "mai mult decat prieteni", dar in intimitatea lor se creaza o aura care m-a facut sa inteleg cat de putin este prezenta homofobia (desi este mentionata sub replica de "m-ar fi trimis ca casa de corectie"), iar elementele iubirii sunt lasate sa se intample liber: "I love this, Oliver".
We rip out so much of ourselves to be cured of things faster than we should that we go bankrupt by the age of thirty and have less to offer each time we start with someone new. But to feel nothing so as not to feel anything – what a waste!
In freamatul primei adevarate iubiri, Elio renunta si la prietena sa, Marzia, pentru a fi cu Oliver, iar acestia traiesc o euforie putin intaleasa. Dar totusi... si ce-i bun trebuie sa se sfarseasca.
"We have wasted so many days, why didn't you give me a sign?"
Dupa cele 6 saptamani, Oliver isi sfarseste ucenicia, si e timpul sa plece. Iar Elio este cel care il conduce, dar nu inainte de a mai petrece cateva zile in raiul lor.
Jumatate de an mai tarziu.
Ninge peste tinut, Elio se intoarce acasa si primeste un telefon de la Oliver.
Pentru mine, totul a fost perfect, doar lapte si miere pentru ochi, urechi si gust... pana la sfarsitul filmului.
Oliver anunta ca urmeaza sa se casatoreasca, dar cu toate acestea isi aminteste fiecare moment impreuna cu Elio. Momente de liniste, inima franta tacticos, drama primei iubiri reale rupe absolut tot ce a fost frumos cu acest film: tineretea, campiile verzi, apa rece intr-o vara torida, clapele pianului, soapte in noapte... toate acestea, calcate in picioare de realitatea lucrurilor.
Doar Elio ramane, schimbar pe veci, cu o rana care nu stim daca se va vindeca vre-odata.
Ultima scena a rupt chiar si inima-n mine, recunosc ca am plans, iar filmul a transmis foarte bine mesajul si trairile...
Filmul primeste 5/5 stele din partea mea.
🌟🌟🌟🌟🌟
Buy me a coffee
nu si Call me by your name (Spune-mi cum vrei in limba romana).
Si l-as considera cel mai zen film din categoria LGBT.
Aseara l-am vizionat, am zis sa vad ceva frumos inainte de a adormi. Un film lung de doua ore, cu scene lungi, netaiate, toate par atat de natural, incat nici nu-ti dai seama ca acolo sunt de fapt actori care joaca un rol. Call me by your name este sub regia lui Luca Guadagnino si face parte din categoria filmelor indie, cu un buget foarte mic.
Elio (Timothee Chalamet), un tanar de 17 ani locuieste impreuna cu familia lui, are o relatie foarte apropiata cu tatal sau in special, lucru care il aflam pe parcurs, pentru ca tanarului i se da o libertate iesita din comun, si in general sunt oameni deschisi. Elio este un tanar caruia ii place linistea, citeste multe, si mai tot timpul compune sau rescrie piese de muzica clasica pe care le canta ulterior la pian.
Este o vara foarte calda in nordul Italiei, in 1983, si familia Perlman il gazduiesc pe studentul american Oliver (jucat de Armie Hammer) este a studia alaturi de tatal lui Elio despre descoperiri arheologice, la care chiar si Elio participa.
Intalnirea dintre cei doi nu este intamplatoare, cel putin asa tind sa cred eu.
Primul care fac pas este Oliver, printr-un gest care "normal" este inteles doar de cei care stiu, o atingere hotarata este un mesaj clar de interes.
Incerti de sentimentele fiecaruia, Elio face cateva gesturi necugetate pentru a crea o stare de gelozie, ei bine, gesturi necugetate, urat din partea mea, hai sa reformulez, pentru a-i face ciuda lui Oliver, Elio devine foarte apropiat de Marzia, prietena lui. La randul sau, Oliver, un american super sexy ce e, devine si el tinta femeilor.
Filmul este foarte bland, incet, cu o coloana sonora foarte frumoasa (creata de Sufjan Stevens), dar totusi, pe langa durata sa, m-a captivat extrem de mult.
De la plimbari cu bicicleta intr-un mic oras italian, campiile pline de cantecul pasarilor, balacelile sub luna, acest film a denotat o atmosfera calma, acceptanta, iubitoare chiar, si chiar imi spuneam: rar asa film.
De-a lungul celor 6 saptamani in care Oliver ramane cu in vila familiei Perlman, cei doi isi croiesc o relatie speciala, subliniata de tatal lui Elio: "Ce a-ti avut voi doi a fost o prietenie speciala." Acestia devin, nu doar usor de identificat ca "mai mult decat prieteni", dar in intimitatea lor se creaza o aura care m-a facut sa inteleg cat de putin este prezenta homofobia (desi este mentionata sub replica de "m-ar fi trimis ca casa de corectie"), iar elementele iubirii sunt lasate sa se intample liber: "I love this, Oliver".
We rip out so much of ourselves to be cured of things faster than we should that we go bankrupt by the age of thirty and have less to offer each time we start with someone new. But to feel nothing so as not to feel anything – what a waste!
In freamatul primei adevarate iubiri, Elio renunta si la prietena sa, Marzia, pentru a fi cu Oliver, iar acestia traiesc o euforie putin intaleasa. Dar totusi... si ce-i bun trebuie sa se sfarseasca.
"We have wasted so many days, why didn't you give me a sign?"
Dupa cele 6 saptamani, Oliver isi sfarseste ucenicia, si e timpul sa plece. Iar Elio este cel care il conduce, dar nu inainte de a mai petrece cateva zile in raiul lor.
Jumatate de an mai tarziu.
Ninge peste tinut, Elio se intoarce acasa si primeste un telefon de la Oliver.
Pentru mine, totul a fost perfect, doar lapte si miere pentru ochi, urechi si gust... pana la sfarsitul filmului.
Oliver anunta ca urmeaza sa se casatoreasca, dar cu toate acestea isi aminteste fiecare moment impreuna cu Elio. Momente de liniste, inima franta tacticos, drama primei iubiri reale rupe absolut tot ce a fost frumos cu acest film: tineretea, campiile verzi, apa rece intr-o vara torida, clapele pianului, soapte in noapte... toate acestea, calcate in picioare de realitatea lucrurilor.
Doar Elio ramane, schimbar pe veci, cu o rana care nu stim daca se va vindeca vre-odata.
Ultima scena a rupt chiar si inima-n mine, recunosc ca am plans, iar filmul a transmis foarte bine mesajul si trairile...
Filmul primeste 5/5 stele din partea mea.
🌟🌟🌟🌟🌟
de Miruna-Lavinia
Buy me a coffee
Comentarii
Trimiteți un comentariu