E Decembrie 2001, eu am 10 ani jumate, sunt un copil visator, care nu demult isi lasase orasul natal, Lupeni, un oras frumos de munte, pentru a trai si locui in Targu-Mures.
Inca ma acomodez cu intr-o societate rupta intre diferite etnii, nationalitati, pe cand eu vorbeam cu accent oltenesc. Nu stiam prea multe, zau asa. Cu scoala nu ma descurcam, am intrat la Liceul de Arte cu 10 in examen, aveam de gand sa ma fac pictor sau artist, ceva de genul ala, nu ma gandeam la viitor prea mult. Luam note din ce in ce mai mici, excelam in domeniul artei, lucru care m-a facut sa ma distantez de oameni si invatat.
Eram antisociala, impinsa fiindca nu eram in parametrii varstei...
Inca tin minte acea iarna, era aproape de Craciun, ninsese ceva si pe strazi era doar noroi si ciorofleaca cand am fost dusa de mana, de matusa mea, la un film, sa ma mai desprind de micile probleme de elev nesilitor si diferit ce eram.
Filmul rula la Cinema Arta din Targu-Mures, un film ce promotea multe, nu si pentru mine insa, fiindca eu nu iubeam filmele. Sala de cinema era rece, imi tinusem geaca pe mine pe toata durata filmului...
... si asa incepe.
STAPANUL INELELOR
FRATIA INELULUI
Ies de la Arta 3 ore mai tarziu. Mintea-mi usor bulversata, nu stiu ce anume am vazut... tin minte ca la un moment dat chiar ma plictisea.
Dar ceva totusi s-a intamplat... nu imi puteam scoate filmul din minte, orice as fi facut.
In 2002, prin primavara cred, cautam deja cartile la librarie, aveam fix 50 de lei in buzunar si fix atat au si costat primele editii ale trilogiei traduse si distribuite in Romania. Eram fericita, exceptie, nu am citit primul capitol din Fratia Inelului, *cries* decat acum cativa ani cand de fapt ascultam teatrul radiofonic realizat de Phil Dragash (artist pe care-l recomand cu drag https://www.phildragash.com/index.html )
Trec anii, ma maturizez, si realizez ca toate ideile mele, inspiratiile si dragul de-a calatorii vine de acolo, de ceea ce am vazut la cinema acum 20 de ani si care mi-a modelat viata. Arta in scrisul imi sunt modelate in continuare de niste tipare din lumea lui Tolkien, felul cum vad lucrurile, cum percep oamenii, felul meu mai cumpatat (dar cu spirit neimblanzit de altfel, nu ca as fi usa de biserica).
In cele din urma cred cu tarie ca asta m-a facut un om diferit, sa apreciez genul fantastic cu toate nisele sale, sa apreciez oamenii liberi (nu cei liberi ca ideologie, si efectiv liberi, fara a fi legati de casa sau familie - de aici poate si aversiunea mea pentru casatorie si relatii?) a caror gandire rezoneaza in timp.
Nu neg faptul ca au existat si persoane (mai ales la scoala, desi daca vorbim de scoala, unde vorba aia, te educi, ce educatie au avut altii mai ales profii) carora nu le placea ce-mi place mie si au fost mai duri, pentru ca asta ii facea speciali, dar si asta spune multe de ideea de libertate, nu? Sau poate ca nu le-am placut eu pentru ca imi cam vedeam de treaba mea... indiferent de situatie, stick to your passion, right? it's not hurting anyone.
In fine, Stapanul Inelelor a rulat la cinema acum 20 de ani, iar lumea s-a schimbat o data cu trilogia: de la fanficuri, meme-uri, expresii preluate dar si crearea unor noi prietenii. Nici nu pot sa numar cate nopti am stat sa citesc fanfics, sa realizez fanart-uri, si cat timp mi-am alocat citind aproape toate cartile.
Da, am fost rebela aia care citea la lanterna sub plapuma cand statea in vacanta de vara la tara, eram aia care mergea pe dealuri cu cartea in mana, sa fac orice, doar sa nu traiesc realitatea, eram in cele din urma, o adolescenta visatoare, nu cu gandul la baieti si moda, ci dornica de aventura, si jur, ma gandeam ca poate intr-o zi aveam sa intalnesc pe cineva cu care sa impartasesc dorintele mele de a pleca hai hui.
de Miruna-Lavinia
Buy me a coffee
Comentarii
Trimiteți un comentariu